In sfarsit acasa
Cand mi-a spus medicul pediatru ca putem pleca acasa, am uitat de noptile nedormite, de foame, de sete, efectiv am inviat. De fapt, toate mamicile care erau in aceeasi situatie au depasit parca dintr-o data acea stare de depresie, am inceput sa facem glume, radeam in salon din aproape orice. Gandul ca plecam acasa parca ne-a linistit. Copii erau bine. Inainte sa plecam, bebelusilor li s-au facut vaccin in manuta la umar, au fost imbracati de plecare si ne-am indreptat spre iesire unde ne astepta tati. Ne-am urcat in masina. Pacat ca era o zi mohorata si ploua. Am ajuns acasa si nu stiam ce sa facem. Am pregatit repede patutul, dar tot nu puteam sa nu ne jucam cu Matei, sa il studiem, sa il privim. Doar era noul membru al familiei.
