Prima vacanta cu Matei
De aproape 1 an nu am mai fost in excursie si iata, ca s-a ivit ocazia si posibilitatea sa plecam 3 membri ai familie si nu doar 2. Impreuna cu Matei, mai multe bagaje pentru el decat pentru noi, ne-am suit in masina si GO. Matei a fost surprins de scaunul auto, care il tinea nemiscat, dar a fost cuminte pe parcusul calatoriei noastre spre Izvorul Muntelui. Ba chiar a si dormit vreo ora. Ne-am cazat si am facut un gratar pe cinste la care a participat si Matei, respirand aer curat de munte. Avea nasucul si obrajorii reci de parca statuse numai afara. L-am tinut numai jumatate de ora, caci era foarte tare aerul, ma ametise si pe mine. Totul nou pentru el caci ochisorii i se invarteau in toate partile, nu avea deloc stare si in permanenta dorea sa descopere minunatiile ce-l inconjoara. Am facut focul in semineu si ne-am incalzit mai repede. Pe parcursul noptii, Matei a fost putin agitat, foindu-se, dar asa-i cand schimbi patul. Eu parca am dormit pe pietre.
A doua zi, o noua viata. Era asa cald si frumos incat am mancat pe terasa. Se auzea suruitul apei si iti dadea impresia ca ploua afara. Muntii colorati de nuantele toamnei se intindau in zare. Vedeam Muntii Ceahlau si, in varful lor, Cabana Dochia. Oare cand vom mai urca noi muntii? Va trebui sa creasca si Matei marisor si sa vada si el minunatiile naturii, care sunt unice in fiecare loc in parte.
Am avut si bucatarioara si baie, caldura nu mai spun, caci pentru un bebe trebuie toate conditiile. Am fi vrut sa mai stam dar cel mic are prioritate, iar tati trebuia sa mearga la servici.
[...] calatoria noastra de weekend impreuna cu Matei, am vizitat Izvorul Muntelui. Ne-am cazat intr-o cabanuta unde se [...]
scaunul de masina trebuie sa stea invers adica cu spatele.
Cum adica invers
, cu spatele la sensul de mers?
da. in caz ca se izbeste unul in voi din spate, gatul bebelului are sustinere. pozitionat cum e acum, un impact i-ar fi fatal, Doamne fereste! salutari de la o proaspata mamica de fetita
In instructiunile de folosire, nu arata ca se monteaza invers sensului de mers. Dar daca accidentul s-ar produce din fata, airbag-ul cum s-ar deschide…l-ar izbi cu tot cu scaunel?
Salutari si de la noi
se presupune ca scaunul de masina va fi folosit strict pe bancheta din spate. or, eu fiind posesoare de dacie autohtona, nu am nici macar centura de siguranta in spate. am scoica si intotdeauna o pozitionez invers sensului de mers al masinii. sa inteleg ca sunteti posesori ai unor airbaguri laterale in spate…
uite ce-am gasit pe net: “Testele efectuate au aratat intr-adevar ca impactul frontal poate fi foarte violent, avand in vedere energia degajata de doua corpuri ce se lovesc cu viteza unul de altul. De aceea se crede ca cel mai bine un copil, ba chiar si un adult, ar fi mult mai protejati daca ar merge cu spatele la directia de mers. Nu este o coincidenta ca stewardesele au in avioane scaune cu spatele la directia de mers!”
oi fi eu paranoica dar la un copil de-o luna care abia isi tine capul si o frana mai brusca i-ar face rau.
Pai pe bancheta din spate sta, ca altfel nu ai cum sa-l pozitionezi. Si daca pleci de la premisa ca mergi cu viteza si faci accident, unde ajungi. Fii optimista. Mai sunt si atentionarile “Baby on Board”.